• Pavilion Banat

 

Pavilionul Banat ediția 2017 de la Timișoara a mizat în primul rând, pe dialog și diversitate. În căutarea identității, tinerii artiști bănățeni au recurs la anumite resurse locale, pe care această expoziție le-a pus în valoare. Între acestea, se află manifestările desfășurate local, ce își pun amprenta pe mediul de creație vizuală – Bienala iugoslavă a tinerilor artiști de la Vârșeț, Bienala de artă vizuală din Pancevo, Bienala Art Encounters de la Timișoara sau activitatea muzeelor locale, a Fundației Triade, Terra Museum din Kikinda sau a galeriilor Jecza, Calina și Calpe. Activitatea acestor entitati publice sau private a generat apariția unor platforme de promovare a artei contemporane.

Pavilionul Banat 2017, realizat în cadrul proiectului InclusiveArt, este integrat Bienalei Art Encounters, devenite în scurt timp cel mai important eveniment de artă contemporană din România.

 

Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Fundația Interart TRIADE Timișoara. Curatorul expoziției a fost Andrei Jecza. În cadrul vernisajului au luat cuvântul Corina Răceanu, Andrei Jecza și Irena Radojičić (Consul Serbia). Artiștii care au expus sunt: Mihaela-Meral AHMED,  BARAKA, Natalia BICA, Milica ĆEBIĆ, Tamara DRAGAN, Laura DUDULEANU, Emanuel GLIGA, Iulian IFTODIU, Nadežda KIRĆANSKI, Irena KOVAČ, Milica KRSTIĆ,  Malvina Carola LIUBA, Corina MARINĂ, Nora MESAROŠ, Andrei PITUȚ, Ion TODERAȘCU